Am pus o simpla intrebare: "De cand minciuna este noul adevar?"
Iar El mi-a raspuns "de cand lumea..."
Nici eu nu o puteam spune mai bine..
"asta-i teoria absentei arbitrului fix in lumea moralei", imi explica El.
"lasa-ma sa iti pun o intrebare simpla"
te ascult, i-am spus plina de curiozitate.
"sa zicem ca te nasti din nou, si ai doua posibilitati:
ai sa alegi intre a fi normala, comuna, cu inteligenta medie, perfect normala, sau a fi dotata peste medie, cu intelegerea a lucrurilor dezvoltata si ingeniozitate, ce alegi?"
ii raspund fara indoiala:"a doua, bineinteles!"
"de ce?"
pentru ca asta m-ar deosebi de o lume intreaga si as fi eu insami..
"pe ce rationament preferi varianta in care esti deosebita? de ce nu comuna, simpla, fericita?"
pentru ca m-am obisnuit cu "mizeria"de a fi iesita din comun, cu tristetea de a fi vazuta ca pe o nerd si cu complexitatea de a trai in lumea mea, iar acum si lucrurile simple sunt complicate, mult mai complicate decat cred eu..
"bine, si atunci dece sa iti bati capu cu intelegeri fara rost, cand poti fi pur si simplu fericita?"
"de ce alegi privirea larga, cand tot ceea ce descoperi duce la inca un mister? de ce nu viata simpla si fericita?"
pentru ca nu-mi place. nu mi-a placut si nici nu o sa-mi placa vreodata fericirea conditionata de ceva anume, intotdeauna am avut un orizont mult mai larg si mai vast decat ceilalti viata simpla si fericita este un ideal mult prea comun..un ideal stupid, care nu ma ajuta la nimic altceva decat la cunoasterea propriului eu si de a ma dedubla in asa fel incat sa ma pun in pielea altuia.
"si ce vrei tu de la viata atunci?ce urmaresti sa obtii?care-i scopul?"
NIMIC.NIMIC.NICIUNUL
pt mn viata are multe surprize pe care le stiu deja..
"viata ii degeaba fara un scop!"
"pentru ce traiesti?"
traiesc pentru... chiar nu stiu!
"pauza.."
"stii intre ce oscileaza sensul vietii in final? dupa multe luni de gandire?"
ce?
"asta spun si scriitorii, si filozofii si am ajuns si eu la aceasta concluzie, dar n-am inteles-o decat cand am calcat in capcana ganditului prea mult, ceea ce nu-i bine... exista doua tipuri de oameni comuni, numerosi, normali ei se inmultesc si consuma si produc... cateodata si oameni iesiti din comun, cu realizari originale. ideea e ca primii oameni vor de la viata fericire nu le pasa de nimic altceva, scopul e egoist, si se cheama fericire. d-aia merg la munca, sa aiba bani, sa iasa la pensie, nepoti, a doua categoroie, pur si simplu vor sa fie speciali un instinct necontrolat, uman..sa fii din a doua categorie, inseamna sa vrei sa fii mai mult decat un om si aici intervine intrebarea: si apoi ce?.."
Iar El mi-a raspuns "de cand lumea..."
Nici eu nu o puteam spune mai bine..
"asta-i teoria absentei arbitrului fix in lumea moralei", imi explica El.
"lasa-ma sa iti pun o intrebare simpla"
te ascult, i-am spus plina de curiozitate.
"sa zicem ca te nasti din nou, si ai doua posibilitati:
ai sa alegi intre a fi normala, comuna, cu inteligenta medie, perfect normala, sau a fi dotata peste medie, cu intelegerea a lucrurilor dezvoltata si ingeniozitate, ce alegi?"
ii raspund fara indoiala:"a doua, bineinteles!"
"de ce?"
pentru ca asta m-ar deosebi de o lume intreaga si as fi eu insami..
"pe ce rationament preferi varianta in care esti deosebita? de ce nu comuna, simpla, fericita?"
pentru ca m-am obisnuit cu "mizeria"de a fi iesita din comun, cu tristetea de a fi vazuta ca pe o nerd si cu complexitatea de a trai in lumea mea, iar acum si lucrurile simple sunt complicate, mult mai complicate decat cred eu..
"bine, si atunci dece sa iti bati capu cu intelegeri fara rost, cand poti fi pur si simplu fericita?"
"de ce alegi privirea larga, cand tot ceea ce descoperi duce la inca un mister? de ce nu viata simpla si fericita?"
pentru ca nu-mi place. nu mi-a placut si nici nu o sa-mi placa vreodata fericirea conditionata de ceva anume, intotdeauna am avut un orizont mult mai larg si mai vast decat ceilalti viata simpla si fericita este un ideal mult prea comun..un ideal stupid, care nu ma ajuta la nimic altceva decat la cunoasterea propriului eu si de a ma dedubla in asa fel incat sa ma pun in pielea altuia.
"si ce vrei tu de la viata atunci?ce urmaresti sa obtii?care-i scopul?"
NIMIC.NIMIC.NICIUNUL
pt mn viata are multe surprize pe care le stiu deja..
"viata ii degeaba fara un scop!"
"pentru ce traiesti?"
traiesc pentru... chiar nu stiu!
"pauza.."
"stii intre ce oscileaza sensul vietii in final? dupa multe luni de gandire?"
ce?
"asta spun si scriitorii, si filozofii si am ajuns si eu la aceasta concluzie, dar n-am inteles-o decat cand am calcat in capcana ganditului prea mult, ceea ce nu-i bine... exista doua tipuri de oameni comuni, numerosi, normali ei se inmultesc si consuma si produc... cateodata si oameni iesiti din comun, cu realizari originale. ideea e ca primii oameni vor de la viata fericire nu le pasa de nimic altceva, scopul e egoist, si se cheama fericire. d-aia merg la munca, sa aiba bani, sa iasa la pensie, nepoti, a doua categoroie, pur si simplu vor sa fie speciali un instinct necontrolat, uman..sa fii din a doua categorie, inseamna sa vrei sa fii mai mult decat un om si aici intervine intrebarea: si apoi ce?.."
