Cand eram mica vedeam totul ca pe un cameleon, totul se transforma la o simpla atingere, totul parca prindea viata odata ce radeam si chicoteam..
De ce atunci cand crestem este atat de complicat sa mai chicotim stupid, sa alergam prin parc dupa fluturasi, sa calcam in apa cu cei mai noi si mai scumpi pantofi in drum spre scoala, sa dam sandwichul care nu ne place unui catel de pe strada?
De ce nu mai putem vedea altfel viata decat ca pe un circ plin cu fraieri care alearga dupa niste patachine umflate cu botox si boite de te apuca plansul numai cand le privesti?
Mi-am propus sa nu mai plang, sa nu mai fac niciun efort de a ma implica in ceva din care sa ies pur si simplu "sifonata"..mi s-a mai intamplat!
Mi-am propus ca in fiecare minut sa rad cu gura pana la urechi si sa chicotesc ca un copil..sa renunt la orice gand trist si negru..m-am gandit ca nu mi se potriveste atitudinea de a vedea totul in negru!
De ce sa nu ma transform de fiecare data intr-un glumet, intr-un clovn intr-un patachin care sa inveseleasca lumea?
***
Cand eram mica nu prea eram genul sa merg pe reguli impuse de parinti.. eram asa mai pe banii mei..
Cand mergeam la scoala de regula imi punea cate cv de haleala, ca sa mananc..dar cine o manca? o dadeam unui catel sau unui sarman de pe strada!
Daca mi se zicea fa aia..faceam pe jumatate dar faceam..
Eram un geniu cand eram mica.. eram un mic duh care stia unde se aflau toate lucrurile mici si mari si de tot felul din casa..
***
De mica am iubit animalele..
Tin minte ca pe la 3 ani am avut un dalmatian..nu stiu daca am visat dar stiu ca dupa o usa se ascundea o mana de catelus, alb ca matasea si parca picat cu cea mai neagra cerneala din calimara bunicului..
Am iubit cainii..si inca ii iubesc!
Am avut un caine lup cand aveam vreo 4 ani..
Imi amintesc si acum cum arata..avea niste ochi atat de calzi, parca era om nu animal cand se uita la tine, blanita lui parca si acum o simt..
Era instruit si dresat la un centru militar..
Tin minte un moment din copilarie cand a trebuit sa stau o zi acasa, la gradinita facandu-se dezinsectie, singura..
M-am trezit de dimineata si fiind si micuta m-am speriat..
Am avut noroc ca stateam la curte; Am scos un scaun pe geamul de la bucatarie si cu multa grija am iesit in gerul iernii in maieut si chilotei sa stau cu Haiduc, caci asa il chema pe cainele meu.
Tin minte si acum ca i-am soptit " Acum suntem doar noi doi,Haiduc" si nu mai tin minte nimic altceva decat ca s-a incolacit in jurul meu sa imi tina de cald..
Vecinii toti erau speriati ca am murit de frig si chestii d'astea..
Insa daca nu era Haiduc..nu v-as mai plictisi cu aceste povesti!
Haiduc insa a murit in vara anului 2005..prin injectie letala..
Inca ii simt lipsa!..
***
