"Ce gust are zambetul? Ciocolata este rasul? Bucuria se naste din apa sarata care pica din ochii tai, care mai apoi se topeste si este absorbita prin porii tai? Asta inseamna ca sunt fericita?"
Mi-e dor sa rad cu pofta de parca nu ar exista un maine nenorocit, simt lipsa bucuriei, care odinioara imi inunda inima cu bucati mari de zambete stupide si necontrolate..
Cumparasem cand eram mica un pachet de fericire, in speranta ca astazi imi va mai ramane o firimitura de zambet,macar,insa si acel gram a expirat,iar acum zace in mine un demon lihnit,nesuferit, un nemernic trist si nervos. Poate ca incepe un sfarsit al unui inceput.
"Mai ai ciocolata? Vreau doza mea de fericire!"
Nu am voie, mi-e interzisa fericirea!

Am ucis cerul.


Am condamnat la moarte un nemuritor si am schimbat soarele
cu luna.

Am ingropat aerul,vantul si norii in ochii mei si i-am sigilat cu
sunetele.

Am amutit cuvinte si am asezat pleoape peste mari.

Am smuls radacini de urat ca sa nu mai nasca frumos.

M-am revoltat in gand. Mi-am aruncat in marile inchise gandurile,
 fulgii de lacrimi.

Am crescut un sentiment demult uitat, l-am hranit cu scuze, cu stari,
cu indiferenta.

Am aruncat la gunoi inima.

Am ucis cerul,

pacat de inima.

Pereti,vreo patru,ca al cincilea este zidit din amintiri.

Mobila,destula,caci garguii imi sunt si veioze si mese.

Carti,sute, pentru ca sunt hrana mea zilnica.

Birou,templu de zahar,plin de pene si celuloza.

Mana, ciudata forma,ajutorul vorbelor mele.

Inima, un teanc de sentimente asezate una peste alta,ascunse prin sertare.

Minte,anarhie de culori, paleta larga de miresme ganditoare. O pierdere.

Trup, monument pitic, amestec de umor si melancolie, haios culcus de aduceri-aminte.

Pereti,mobile,carti,birou,mana,inima,minte,trup... nimicuri superbe ce ma asteapta zilnic sa le desenez cuvinte si forme buchisite.

Eu, vrajitor, dirijor, enamorat de dormitor, cu gandul numai la cuptor, ciudat calator al lumii pe un mic norisor.



Vis de toamna

Nu am alergat niciodata dupa vise.

Am fost fugarita,eu insami, de ele.

Teama de somn si absenta gandurilor ma imping spre ele..

Vreau sa imi culeg propriile ganduri, pe care nu le mai stapanesc, vreau sa nu mai alerg dupa acelasi tren pe care il pierd in fiecare vis.

Nu mai vreau sa ma mai trezesc... din vise.

Vreau sa alerg la nesfarsit dupa acel tren, vreau sa simt cum, pierzandu-l, imi pierd puterea si cad...in alt vis.

Nesomnul ma urmareste!

Vreau sa inchid ochii, pentru un minut macar, fara sa ma simt atacata de spaima.

Vis nedemn de amintit, vis cu voi,dragii mei, pierduti demult...

Vreau macar asa sa va pot adduce aminte de cat de mult va ador, vreau sa va mai vad odata..

Poze.

Amintiri inghetate,pierdute printre tus si culori fade.

Amintiri.

Mancare pentru un suflet naiv si gol..

Am alergat dupa voi, v-am prins de prea putine ori in visul meu.

Acum ca v-am pierdut, inca odata, sentimentul de vinovatie renaste.

Am alergat doar pentru mine, am alergat doar eu cu mine, am alergat fara suflu.

Mine.

Pentru?