miercuri, 30 noiembrie 2011

Am ucis cerul.


Am condamnat la moarte un nemuritor si am schimbat soarele
cu luna.

Am ingropat aerul,vantul si norii in ochii mei si i-am sigilat cu
sunetele.

Am amutit cuvinte si am asezat pleoape peste mari.

Am smuls radacini de urat ca sa nu mai nasca frumos.

M-am revoltat in gand. Mi-am aruncat in marile inchise gandurile,
 fulgii de lacrimi.

Am crescut un sentiment demult uitat, l-am hranit cu scuze, cu stari,
cu indiferenta.

Am aruncat la gunoi inima.

Am ucis cerul,

pacat de inima.

luni, 21 noiembrie 2011





Pereti,vreo patru,ca al cincilea este zidit din amintiri.

Mobila,destula,caci garguii imi sunt si veioze si mese.

Carti,sute, pentru ca sunt hrana mea zilnica.

Birou,templu de zahar,plin de pene si celuloza.

Mana, ciudata forma,ajutorul vorbelor mele.

Inima, un teanc de sentimente asezate una peste alta,ascunse prin sertare.

Minte,anarhie de culori, paleta larga de miresme ganditoare. O pierdere.

Trup, monument pitic, amestec de umor si melancolie, haios culcus de aduceri-aminte.

Pereti,mobile,carti,birou,mana,inima,minte,trup... nimicuri superbe ce ma asteapta zilnic sa le desenez cuvinte si forme buchisite.

Eu, vrajitor, dirijor, enamorat de dormitor, cu gandul numai la cuptor, ciudat calator al lumii pe un mic norisor.



Vis de toamna





Nu am alergat niciodata dupa vise.

Am fost fugarita,eu insami, de ele.

Teama de somn si absenta gandurilor ma imping spre ele..

Vreau sa imi culeg propriile ganduri, pe care nu le mai stapanesc, vreau sa nu mai alerg dupa acelasi tren pe care il pierd in fiecare vis.

Nu mai vreau sa ma mai trezesc... din vise.

Vreau sa alerg la nesfarsit dupa acel tren, vreau sa simt cum, pierzandu-l, imi pierd puterea si cad...in alt vis.

Nesomnul ma urmareste!

Vreau sa inchid ochii, pentru un minut macar, fara sa ma simt atacata de spaima.

Vis nedemn de amintit, vis cu voi,dragii mei, pierduti demult...

Vreau macar asa sa va pot adduce aminte de cat de mult va ador, vreau sa va mai vad odata..

Poze.

Amintiri inghetate,pierdute printre tus si culori fade.

Amintiri.

Mancare pentru un suflet naiv si gol..

Am alergat dupa voi, v-am prins de prea putine ori in visul meu.

Acum ca v-am pierdut, inca odata, sentimentul de vinovatie renaste.

Am alergat doar pentru mine, am alergat doar eu cu mine, am alergat fara suflu.

Mine.

Pentru?



vineri, 18 noiembrie 2011

Noiembrie









Noiembrie.

Străzi pavate cu frunze.

Bănci goale, ocupate de parfum de Septembrie.

Felinare aprinse, ciudaţi licurici tomnatici,palide făclii de noapte.

Case împodobite de mii de culori veştejite.

Copii frumoşi cu părinţi de mâna.

Tineri îndrăgostiţi şoptindu-şi doruri si gânduri.

Eu.

Copil bătrân plimbându-se.

Haine tomnatice stând să plângă.

Ochi negrii larg deschişi afumaţi de lacrimi.

Castane în părul meu,culori tomnatice.

Frunze în loc de gene.

Pălind ca ziua, plimbându-se fără noimă.

Lacrimi pe obraji, ploaie pentru suflet, colonie pentru inimă.

Copil fără casă, copil cu lumea la picioare.

Eu..

Noiembrie tomnatic.

Copil singuratic.



joi, 17 noiembrie 2011







Te-am căutat printre rândurile unei pagini, te-am citit de o mie de ori, ţi-am scris literele buchisite pe toţi pereţii, ba chiar ţi-am desenat silueta cu degetele pe geamurile prăfuite, si tot nu te-am găsit!

Am aşteptat timpul pe un peron de gară,dar el a tot trecut, a tot uitat să se mai oprească in loc, s-a jucat prin zeci şi sute de mii de compartimente, doar doar să nu coboare…a plecat cu fiecare tren ce aştepta, numai cu cel în care mă aflam eu,nu!

Am jucat rolul penibilului, bufonului, am urlat către cer sa mă auzi…probabil nu ai vrut să mă auzi!

Am stat în frig să simt căldura, am stat în ploaie să simt picăturile dulci de arsenic prăvălindu-se pe chipul meu, am stat pe o bancă aşteptând noaptea, ziua, noaptea, ziua şi din nou noaptea.

Am numărat orele haine şi grăbite, minute stupide şi urâte…de secunde să nu mai zic!

Am căutat un drum şi m-am rătăcit, am plecat fără să mai vad nimic, am minţit soarele ca să plângă luna, iar stele s-au ascuns de mine.

Am aşternut o stea pe un ocean de gânduri, am cântat cu valurile, am avut un loc al meu,odată, demult.. l-am pierdut şi pe acela.

Am scos un gând din geantă, apoi un altul şi un altul, le-am înşirat ca pe fotografii, le-am revăzut, le-am mai adăugat câte o lacrimă.

Am fluierat toamna, am căutat frunzele, am adunat bulgări de nea, am regăsit casa din iarna grea.

Am construit un zid de cuvinte, am uitat de sunete, de vorbă, de cântec, am stat, am aşteptat un timp… un timp pierdut să-i vorbesc.

L-am desenat, l-am prefăcut în om, l-am minţit…şi l-am pierdut!