Te-am căutat printre rândurile unei pagini, te-am citit de o mie de ori, ţi-am scris literele buchisite pe toţi pereţii, ba chiar ţi-am desenat silueta cu degetele pe geamurile prăfuite, si tot nu te-am găsit!

Am aşteptat timpul pe un peron de gară,dar el a tot trecut, a tot uitat să se mai oprească in loc, s-a jucat prin zeci şi sute de mii de compartimente, doar doar să nu coboare…a plecat cu fiecare tren ce aştepta, numai cu cel în care mă aflam eu,nu!

Am jucat rolul penibilului, bufonului, am urlat către cer sa mă auzi…probabil nu ai vrut să mă auzi!

Am stat în frig să simt căldura, am stat în ploaie să simt picăturile dulci de arsenic prăvălindu-se pe chipul meu, am stat pe o bancă aşteptând noaptea, ziua, noaptea, ziua şi din nou noaptea.

Am numărat orele haine şi grăbite, minute stupide şi urâte…de secunde să nu mai zic!

Am căutat un drum şi m-am rătăcit, am plecat fără să mai vad nimic, am minţit soarele ca să plângă luna, iar stele s-au ascuns de mine.

Am aşternut o stea pe un ocean de gânduri, am cântat cu valurile, am avut un loc al meu,odată, demult.. l-am pierdut şi pe acela.

Am scos un gând din geantă, apoi un altul şi un altul, le-am înşirat ca pe fotografii, le-am revăzut, le-am mai adăugat câte o lacrimă.

Am fluierat toamna, am căutat frunzele, am adunat bulgări de nea, am regăsit casa din iarna grea.

Am construit un zid de cuvinte, am uitat de sunete, de vorbă, de cântec, am stat, am aşteptat un timp… un timp pierdut să-i vorbesc.

L-am desenat, l-am prefăcut în om, l-am minţit…şi l-am pierdut!