Cuvintele..

Spunem in fiecare minut pe putin 50 de cuvinte, intr-o zi povestim in milioane de cuvinte viata noastra, intr-un an scriem romane suspendate in aer,legate prin clipiri de gene in soarele orbitor,romane, pe care numai noi le vedem, si pe care le rasfoim adesea pentru a revedea macar prin paginile de nori vorbele si privirile calde ale celor dragi.
Am invatat ca trebuie sa arunc vorbele grele si urate intr-o mare adanca, de tacere, sa le arunc in abisul indiferentei, pentru a face loc cuvintelor de bine si zambetului..
Am vazut oameni..multi..
Un cuvant oricat de mic sau oricat de lung parea, acel sunet il facea sa surada!
Este minunata senzitatia aia, cand unui bolnav ii spui "Va fi bine!",pentru ca in secunda a doua iti va zambi cu fata ridata, printre perdeaua de lacrimi si durere in semn de multumire si de aprobare..
Cu totii avem nevoie de alinare, indiferent de cat de puternici ne-am dovedi a fi sau cat de mult am refuza un umar pe care sa plangem.
De-a lungul timpului pierdem persoane dragi noua, insa nu definitiv!
Mie personal imi raman clipele superbe petrecute impreuna, imi ramane amintirea momentelor in care radeam cu gura pana la urechi, imi raman visele pe care le puneam cap la cap pentru a construi un basm, imi raman lacrimile varsate si o multime de tablouri cu greu pictate impreuna cu intamplari mai hazlii mai triste.
Renunt la a mai spera la un cuvant dragut, la un alint, la un compliment din partea voastra..
Ati uitat de ceva timp ca tot ceea ce traim se scrie pe un nor..la mine este scris albastru pe alb, la voi este scris in blanc..
Tot ce-mi doresc este sa-mi ajunga viata sa pot spune zilnic cuiva anume un singur cuvant, unul singur care sa reuseasca sa aduca lumina pe chipul sau!
Atat..

Titlu

am aruncat un zar, apoi un altul.

doua zaruri pierdute in praful din intunericul sub patului meu.

nu stiu ce aratau..nu ma interesa sa aflu.

stiu deja ceea ce ma asteapta, stiu ce alegeri sa fac, stiu cand trebuie sa merg pe cont propriu stiu cand trebuie sa fiu un parazit pe langa voi..de ce sa vreau sa aflu nimic?
am aruncat o privire-n tavan.

nimic schimbat; acelasi alb, acelasi perete tot sus tot mai departe de degetele mele albe..

m-am sprijinit de aer..era asa de moale;
 pe muchia cercului din camera mea puneam poze cu mine, cu mine si cu voi, cu mine si cu ei, cu mine si cu toti.

tavanul patrat sferic.

ciudat ornamentat cu chestii si poze cu noi cand zambim, cand radem, cand ne prostim..

fac un film al nostru plin de amintiri

departe de mine si degetele mele albe si pline de tus de poze..

unde este usa?
desenez in aer un discurs.

l-am uitat deja.

am emotii ce va voi spune la vederea voastra?

am uitat; nu e nicio usa..

sunt doar eu, aici, cu voi si noi

departe de mine si degetele mele albe, pline de tus de poze si impotmolite in aer..