Cuvintele..

Spunem in fiecare minut pe putin 50 de cuvinte, intr-o zi povestim in milioane de cuvinte viata noastra, intr-un an scriem romane suspendate in aer,legate prin clipiri de gene in soarele orbitor,romane, pe care numai noi le vedem, si pe care le rasfoim adesea pentru a revedea macar prin paginile de nori vorbele si privirile calde ale celor dragi.
Am invatat ca trebuie sa arunc vorbele grele si urate intr-o mare adanca, de tacere, sa le arunc in abisul indiferentei, pentru a face loc cuvintelor de bine si zambetului..
Am vazut oameni..multi..
Un cuvant oricat de mic sau oricat de lung parea, acel sunet il facea sa surada!
Este minunata senzitatia aia, cand unui bolnav ii spui "Va fi bine!",pentru ca in secunda a doua iti va zambi cu fata ridata, printre perdeaua de lacrimi si durere in semn de multumire si de aprobare..
Cu totii avem nevoie de alinare, indiferent de cat de puternici ne-am dovedi a fi sau cat de mult am refuza un umar pe care sa plangem.
De-a lungul timpului pierdem persoane dragi noua, insa nu definitiv!
Mie personal imi raman clipele superbe petrecute impreuna, imi ramane amintirea momentelor in care radeam cu gura pana la urechi, imi raman visele pe care le puneam cap la cap pentru a construi un basm, imi raman lacrimile varsate si o multime de tablouri cu greu pictate impreuna cu intamplari mai hazlii mai triste.
Renunt la a mai spera la un cuvant dragut, la un alint, la un compliment din partea voastra..
Ati uitat de ceva timp ca tot ceea ce traim se scrie pe un nor..la mine este scris albastru pe alb, la voi este scris in blanc..
Tot ce-mi doresc este sa-mi ajunga viata sa pot spune zilnic cuiva anume un singur cuvant, unul singur care sa reuseasca sa aduca lumina pe chipul sau!
Atat..