Terapie

ma asez pe canapea.

las privirea sa se joace cu punctele solide de var de pe tavan.

ma gandesc la nimicul ala ce ma enerveaza!
imi pun intrebari stupide: "Ce ar fi fost daca?"

"Cum ar fi daca?"
"Ce ar trebui sa fac sa..?"

dar degeaba, pentru ca niciun raspuns nu se naste din imaginatia asta stupid de amortita de intrebari.

ca la orice judecata, palmele mele asudate incep sa se raceasca, picioarele de dincolo de spatarul canapelei devin reci si grele, imobile: e clar..sunt vinovata!
astept sentinta si penitenta!
nu am facut nimic gresit!
dar intelectul sta, mediteaza, desi eu nu gandesc nimic; exact:nimicul ala straniu de dur!
***

senzatia aia de parere de rau..

ma asfixiaza.

am numarat deja mia de puncte albe si tot atatea umbre ale acestora..

o iau de la capat

imi da cu eroare!

sunt deja o mie una de "bube" ciudate pe tavan!
nimicul asta nu doar ca ma critica pe mine, ci ma si induce in eroare..

vad parti din filmul ala stupid si gretos al vietii mele

vad temerile oribile si insuportabile nascute din nimic; iar nimicul ala!
nu am insa curajul de a le pomeni; inchid ochii, renunt sa vad fiecare persoana draga ranita de mine, refuz sa cred ca am dezamagit vreodata pe cineva!
asa ca ma ridic si plec..

**

"Acesta este tratamentul pe care trebuie sa-l urmati..!"

Prezent trecut?

Tac.

Privesc pe geam stropii de ploaie cum se lupta care sa ajunga primul pe asfaltul ingrozitor de mocirlos..

Cum se face ca perfectiunea se transforma in fractiuni de secunde in namol?

Cum se face ca tot ce este pur si limpede devine tulbure precum gandirea mea.. de acum?
Incerc sa tac.

"Uite cum cad!

Uite cum vantul isi schimba directia!

Uite cat de intuneric se face!"

Nu scot niciun sunet.

Mi-e teama sa nu distrug momentul asta de perfectiune ruinata..

"As iesi afara.."
ies imbracata de vara, ploua totusi

privesc spre cer, ma lungesc pe asfaltul aburind de ploaie, si privesc minute in sir..

"Stropi perfecti, perfectiune ostentativa, perfectiune gri, rece, umeda.."

Tresar..

dormeam

taceam

afara era soare..

Teme stupide.Plictis.Furie.Unii.Altii.Putini

Cu totii ne agatam de ceva anume,ceva ce numai noi stim, ceva ce nimeni altcineva nu are voie sa afle si ceva ce ne apartine in totalitate..

Unii se agata de timp, se uita necontenit la ceas, adorm cu privirea la ceas, numara secundele pana la terminarea zilei.., dar ei nu-si dau seama ca ziua este atat de lunga in realitate... incat doar numarand secundele, minutele, orele..Dumnezeule, ti se scurge o zi din viata..

Unii se agata de bunurile materiale, isi doresc multe, isi doresc vrute si nevrute, dar nu realizeaza ca odata si odata renunta la ele involuntar.

Altii, asa ca mine, sunt dependenti de viata si de ciocolata.

Viata imi curge prin vene si o simt..o aud, palpita fara incetare, alearga prin trupul meu zilnic.

Altii, tot ca mine, sunt dependenti de ras si zambet; ei refuza sa planga, refuza sa vada paharul gol dupa fiecare seceta, refuza sa creada ca marea este prea adanca sa poata fi traversata, refuza sa creada ca muntele este mult prea inalt pentru a putea fi escaladat..

Altii sunt cei care cred in fortele proprii, altii sunt cei care stiu sa arunce un zambet unuia care plange si care nu simte viata, altii sunt cei care stiu sa strabata furtunile in asa fel incat sa aduca putin ploaie in seceta aia din paharul gol..

Putini sunt insa cei care le apreciaza eforturile altora!

Le temps..il fuit tant vite..que je ne peux pas l'atteindre!

Le temps.

Il fuit

Il se dépêche.

Il trouve son même fin

Dans les histoires qui ont été racontées par nos grands-parents...

Le temps est comme l'oeuf
si tu l'échappes sur le plancher
Tu cours le risque de lui écrasé…

Le temps est comme le sable,

Il s'écoule parmi mes doigts

Mais il laisse des taches

Profondément gravées

En mon paume…

Le temps

Il fuit tant vite

Que je ne peux pas l'atteindre! ...
Le temps
Il fuit tant vite
Que je ne peux pas l'atteindre! ...

NU!

"Satula de realitate? Satula de nedreptatea vietii?

AscuNde-te dupa cea mai tare si mai performanta masca!
Nimeni nu te va mai recunoaste vreodata!"..

Cam asa ar trebui sa sune un anunt care sa ma tenteze sa scap de cruda realitate care naste din ce in ce mai multe miraje, pe care eu ca proasta le cred..

Sunt satula de monotonia asta stupida, de nostalgia cu gandul la trecerea anilor, de oamenii care parca sa nasc cu ochii in pamant..

Satula de impoliteturi, de sobrietate, de minciuni si de multe altele..

De ce suntem oameni?

Ca sa stam cu privirea lipita cu scotch de asfalt?

Nu v-ati saturat sa vedeti doar griul ala jegos si rece?

Nu v-ati saturat sa nu va impidicati macar odata de o piatra in mersul vostru pe jos?
Nu v-ati saturat sa evitati fiecare balta doar ca sa nu va udati spledidele sandale pe care ati dat o avere?

Nu v-ati saturat sa fiti ranchiunosi la fiecare zambet si privire pe care v-o arunca cineva care va simpatizeaza?
Nu v-ati saturat sa fiti sobru si sa atrageti ploile si ghinionul?

Daca voi nu v-ati saturat de starea asta de letargie psihica, atunci sa va spun ceva!
NU M-AM SATURAT SA STAU SA VA PRIVESC SI SA VA ZAMBESC!
NU M-AM SATURAT SA ASTEPT UN ZAMBET INAPOI!
NU M-AM SATURAT SA STAU SA VISEZ CA RENUNTATI LA SOBRIETATE!
NU M-AM SATURAT SA MERGI CU OCHII LIPITI DE CULORILE, DE MILIOANELE DE CULORI ALE ORASULUI!
NU M-AM SATURAT SA IMI UD PANTOFII IN CEA MAI JEGOASA BALTA!
NU M-AM SATURAT SA MA IMPIEDIC INTRUNA PE STRADA!
NU M-AM SATURAT SA FAC LUMEA SA RADA ORI DE CATE ORI SUNT NECAJITI!
inca nu m-am saturat..doar ca... am cam.. obosit!

Putini ma cunosc, multi cred ca ma cunosc..

Este ceva absolut normal, mai ales cand ti se formeaza o anumita imagine pe oriunde mergi.

Am cunoscut oameni, am intanit fel de fel de tipologii umane, am nascocit prietenii acolo unde nu se putea lega nimic, am format legaturi cu oameni de nimic, iar in prezent..nu a ramas decat acel nimic!
Poate ca este adevarat cand se zice ca adevaratele prietenii nu exista si nici nu vor exista niciodata.. tind insa sa cred ca nu am fost folosita de fiecare data doar pentru ca altii sa devina "populari", cum s-a intamplat de fiecare data!
Renunt la ideea ca merita cineva inca o sansa..as putea spune ca ma doare in cot de sentimentul sau de tristete prefacuta si de fata angelica pe care multi o adopta, doar doar se indura idiotul sa zica: "Fie..o luam de la capat!"

Prefer sa fiu vazuta de acei multi ca naivitatea insasi, ca indiferenta insasi, precum copilaria insasi, iar de acei putin prieteni vazuta ca pe o tipa iesit din comun si insuportabil de realista!
Sfat: citeste printre randuri!

cum?

cum sa chem inapoi timpul pierdut, care deja este atat de departe?
cum sa aduc in prezent persoane pierdute pe un drum ciudat de lung al trecutului?
cum sa imi amintesc ceva ce am uitat atat de des?

cum sa fac sa ploua de fiecare data cand in jurul meu este numai seceta?
cum sa fac sa rasara trandafiri dintr-o planta plina de tepi?
cum sa ma transform in altceva, cand eu sunt asa ceva?
cum sa devin o pasare cand eu sunt o umbra umbrei mele pe pamant?

cum sa aud ce imi soptesti cand urechile mele aud doar vantul si frunzele ce tipa sub pasii tai greoi?
cum sa vorbesc cand de fiecare data imi ingheata buzele din cauza a prea multor cuvinte pe care vreau sa ti le spun?
cum sa zbor cand deja am ajuns lipita de solul rece, care nu ma lasa sa ma ridic?

cum sa ating norii daca aripile mele ii gonesc?
cum sa te vad pe tine, cand eu nu ma pot vedea pe mine insami?

cum sa visez ceva ce nu va avea o finalitate, o picatura de adevar?
cum sa transform nisipul in apa daca acesta mi se scurge printre degete precum viata unei clepsidre?
cum sa fac sa rasara soarele cand luna imi e stapana?

cum vrei ca tu sa ma chemi, cand nu ma mai poti intoarce inapoi de pe drumul asta trecut?

cum vrei tu sa iti amintesti de ceea ce uiti atat de des?

cum vrei tu sa ma vezi, cand nu te poti vedea pe tine?

cum sa zbori spre mine cand timpul tau inca se scurge prin inima ta?
cum sa fie atat de tarziu pentru a reveni la mult prea devreme?...

...azi,4 noiembrie...

Ti s-a intamplat vreodata sa stai si sa privesti tavanul ore in sir fara grija orelor ce alearga nebune pe cadranul ceasului? Sau ti s-a intamplat sa ramai blocata in fata geamului privind la modul in care ziua se sfarseste? Sau ti s-a intamplat sa visezi cu ochii deschisi?

Niciodata nu este prea tarziu sa zici "Da! visez zilnic cu ochii deschisi,ma uit neincetat pe tavan si DA, stau si privesc nemiscata apusul pe geamul din camera mea!"

Sa visam cu ochii deschisi este doar un mod prin care ne asiguram ca nimic din ceea ce se intampla in mintea noastra si vrem sa se intample nu se va sfarsi...

La ce visam de regula? Multi spun ca la fel de fel de lucruri abstracte, fara sens, asta ca sa fenteze soarta potrivnica, sau altii viseaza la masini 4x4 sau vile imense cat Intercontinentalul...

Eu,insa, visez la copilarie, la rasetele haotice, care faceau ca lumea sa se opreasca pe strada si sa rada cot la cot cu mine, la momentele alea penibile in care ieseam la tabla cu lectia neinvatata, la pauzele dintre ingrozitoarele ore de fizica, la momentele de glorie cand reuseam sa fac tema la matematica in intregime, la clipele in care Napoleon ii facea o dedicatie Josefinei, chiar in fata mea in orele de istorie, la orele petrecute pe drumurile fara frontiere de pe hartile geografice, la zilele de relas total, stiind ca materiile de profil lipsesc cu desavarsire din orar...

Visez la verile, cand stateam pe pragul usii cu o carte in mana alaturi de Haiduc, micul meu erou canin, la zilele cand saream gardul in curtile vecine, la toamna, cand furam nuci din pomul unchiului meu, la juliturile de pe genunchi, azi cicatrizate, la esecurile mele infantile si la..toti cei care mi-au fost alaturi pana cand visele mele catre ei s-au sfarsit..probabil ca am inchis ochii, visand ca sunteti si azi langa mine..si imi pare rau..

Visez la un copil cu un par lung, negru, istet, frumos si grasut, bun la toate, atotstiutor, pe care chiar nu-l mai pot opri sa nu mai plece...de maine pleaca definitiv..

Dar nu voi inchide ochii!