Am ucis cerul.


Am condamnat la moarte un nemuritor si am schimbat soarele
cu luna.

Am ingropat aerul,vantul si norii in ochii mei si i-am sigilat cu
sunetele.

Am amutit cuvinte si am asezat pleoape peste mari.

Am smuls radacini de urat ca sa nu mai nasca frumos.

M-am revoltat in gand. Mi-am aruncat in marile inchise gandurile,
 fulgii de lacrimi.

Am crescut un sentiment demult uitat, l-am hranit cu scuze, cu stari,
cu indiferenta.

Am aruncat la gunoi inima.

Am ucis cerul,

pacat de inima.

Pereti,vreo patru,ca al cincilea este zidit din amintiri.

Mobila,destula,caci garguii imi sunt si veioze si mese.

Carti,sute, pentru ca sunt hrana mea zilnica.

Birou,templu de zahar,plin de pene si celuloza.

Mana, ciudata forma,ajutorul vorbelor mele.

Inima, un teanc de sentimente asezate una peste alta,ascunse prin sertare.

Minte,anarhie de culori, paleta larga de miresme ganditoare. O pierdere.

Trup, monument pitic, amestec de umor si melancolie, haios culcus de aduceri-aminte.

Pereti,mobile,carti,birou,mana,inima,minte,trup... nimicuri superbe ce ma asteapta zilnic sa le desenez cuvinte si forme buchisite.

Eu, vrajitor, dirijor, enamorat de dormitor, cu gandul numai la cuptor, ciudat calator al lumii pe un mic norisor.



Vis de toamna

Nu am alergat niciodata dupa vise.

Am fost fugarita,eu insami, de ele.

Teama de somn si absenta gandurilor ma imping spre ele..

Vreau sa imi culeg propriile ganduri, pe care nu le mai stapanesc, vreau sa nu mai alerg dupa acelasi tren pe care il pierd in fiecare vis.

Nu mai vreau sa ma mai trezesc... din vise.

Vreau sa alerg la nesfarsit dupa acel tren, vreau sa simt cum, pierzandu-l, imi pierd puterea si cad...in alt vis.

Nesomnul ma urmareste!

Vreau sa inchid ochii, pentru un minut macar, fara sa ma simt atacata de spaima.

Vis nedemn de amintit, vis cu voi,dragii mei, pierduti demult...

Vreau macar asa sa va pot adduce aminte de cat de mult va ador, vreau sa va mai vad odata..

Poze.

Amintiri inghetate,pierdute printre tus si culori fade.

Amintiri.

Mancare pentru un suflet naiv si gol..

Am alergat dupa voi, v-am prins de prea putine ori in visul meu.

Acum ca v-am pierdut, inca odata, sentimentul de vinovatie renaste.

Am alergat doar pentru mine, am alergat doar eu cu mine, am alergat fara suflu.

Mine.

Pentru?



Noiembrie

Noiembrie.

Străzi pavate cu frunze.

Bănci goale, ocupate de parfum de Septembrie.

Felinare aprinse, ciudaţi licurici tomnatici,palide făclii de noapte.

Case împodobite de mii de culori veştejite.

Copii frumoşi cu părinţi de mâna.

Tineri îndrăgostiţi şoptindu-şi doruri si gânduri.

Eu.

Copil bătrân plimbându-se.

Haine tomnatice stând să plângă.

Ochi negrii larg deschişi afumaţi de lacrimi.

Castane în părul meu,culori tomnatice.

Frunze în loc de gene.

Pălind ca ziua, plimbându-se fără noimă.

Lacrimi pe obraji, ploaie pentru suflet, colonie pentru inimă.

Copil fără casă, copil cu lumea la picioare.

Eu..

Noiembrie tomnatic.

Copil singuratic.



Te-am căutat printre rândurile unei pagini, te-am citit de o mie de ori, ţi-am scris literele buchisite pe toţi pereţii, ba chiar ţi-am desenat silueta cu degetele pe geamurile prăfuite, si tot nu te-am găsit!

Am aşteptat timpul pe un peron de gară,dar el a tot trecut, a tot uitat să se mai oprească in loc, s-a jucat prin zeci şi sute de mii de compartimente, doar doar să nu coboare…a plecat cu fiecare tren ce aştepta, numai cu cel în care mă aflam eu,nu!

Am jucat rolul penibilului, bufonului, am urlat către cer sa mă auzi…probabil nu ai vrut să mă auzi!

Am stat în frig să simt căldura, am stat în ploaie să simt picăturile dulci de arsenic prăvălindu-se pe chipul meu, am stat pe o bancă aşteptând noaptea, ziua, noaptea, ziua şi din nou noaptea.

Am numărat orele haine şi grăbite, minute stupide şi urâte…de secunde să nu mai zic!

Am căutat un drum şi m-am rătăcit, am plecat fără să mai vad nimic, am minţit soarele ca să plângă luna, iar stele s-au ascuns de mine.

Am aşternut o stea pe un ocean de gânduri, am cântat cu valurile, am avut un loc al meu,odată, demult.. l-am pierdut şi pe acela.

Am scos un gând din geantă, apoi un altul şi un altul, le-am înşirat ca pe fotografii, le-am revăzut, le-am mai adăugat câte o lacrimă.

Am fluierat toamna, am căutat frunzele, am adunat bulgări de nea, am regăsit casa din iarna grea.

Am construit un zid de cuvinte, am uitat de sunete, de vorbă, de cântec, am stat, am aşteptat un timp… un timp pierdut să-i vorbesc.

L-am desenat, l-am prefăcut în om, l-am minţit…şi l-am pierdut!

Intrebari pe muzica de Wagner

Uneori sa fii actor fara meserie este tare greu..

Sa spui tot timpul “totul va fi bine”, sa te prefaci ca nimic nu se schimba in jurul tau, sa nu vezi cate se scriu in aer, pe cer, pe nori, sa nu vrei sa auzi cuvintele vantului care te impinge de la spate sa mergi inainte, sa inchizi ochii tot timpul, sa spui ca nu ai vazut, cand de fapt ai pecetluit imaginea cu propriile pleoape..este la fel de greu..

M-am distantat de mine.

Nu ma mai cunosc.

Uit tot ce e bine, invat tot ce este rau, nu mai aud nimic, mi-am cusut urechile cu panza de paianjen, mi-am lipit ochii cu indiferenta, mi-am sigilat buzele cu tacerea..am uitat sa vorbesc, sa spun ce ma doare.
Durere..un nimic.

Un nimic plin de atatea lacrimi.

As vrea o viata..doar as vrea.

Nu vreau sa traiesc in umbra unei uitari, nu vreau uitarea sa-si aduca aminte de o umbra, nu vreau umbra sa urmareasca uitarea ca mai apoi sa.. sa-si aminteasca..

As vrea un nou inceput, un nou eu, un nou inceput de capitol in care sa va regasesc pe voi, dragii mei!

Va vreau inapoi..va vreau langa mine, sa ma puteti bucura cu zambetele voastre, sa ma tineti strans in brate, atat de mult, incat sa pot uita timpul pierdut, timp in care voi ati fost departe.

M-ati uitat, nu-i asa?

Oare daca m-ati vedea?

Oare daca..doar daca m-ati vedea..daca doar?..

Ma voi duce curand.

Revederea este mama durerii, este parintele remuscarii.. ma duc inapoi, inapoi de unde am ramas; poate doar asa drumul asta se va scurta la un moment dat, iar eu voi ajunge la voi.

Pana atunci, imi joc rolul de actor pana la caderea cortinei, un rol ca-mi vine manusa, un rol, nu al meu, un rol al Lui pentru mine, un rol care nu a placut, nu place si nu va face placere nimanui sa-l vada vreodata jucat. O sa va fac mandri de mine, atunci cand imi voi fi sfarsit interpretarea...

In fond..nu ramane decat un simplu rol..

Da da!

Tu

M-am refugiat in acelasi colt al camerei, in acelasi pat m-am trantit, pe aceeasi perna mi-am culcat capul..
la acelasi Tu m-am gandit neincetat.
Ce sa fac eu cu acelasi Mine care ma omoara pe dinauntru?
M-am ascuns de noi, mi-am aruncat ochii departe, ca tu sa nu-i mai vezi vreodata, mi-am ascuns buzele ca sa nu mai repete aceleasi cuvinte nedemne si mi-am azvarlit intr-un cufar amintirile cu noi.

M-am scufundat in imaginea tavanului alb.

M-am golit de tine, m-am imbatat cu ideea de "fara suflet", mi-am adormit inima cu un cantec de leagan pe care ti l-am cantat si tie odata..

L-am uitat!

Azi privesc in acelasi colt al camerei cum Tu stai, cum Tu canti un cantec demult uitat, cum Tu asculti inima tacand inchisa in cufarul vechi..azi te privesc zacand la fel de golit ca atunci, fredonand acelasi cantec demult uitat. 

Parca..e Dor!

Parca au trecut zile, parca luni sunt de cand te-am vazut ultima oara..cu siguranta nu s-a implinit un an de cand te-am condus la poarta..
Parca te-am uitat si parca mi-e rusine cand ma gandesc la tine..pentru ca mi-e dor sa te vad, pentru ca am nevoie de tine..

Parca nu am curajul sa ma gandesc la tine, parca mi-e teama sa te visez acum, pentru ca apoi sa ma trezesc fara tine!
Parca iti simt prezenta tot timpul, dar ma simt la fel de singura ca inainte.

Mi-e dor de zambetul tau strengar, de vorbele tale calde, de privirea ta calda si duioasa.. mi-e dor sa-ti privesc cu placere ridurile din jurul ochilor cand razi, cand te incrunti, mi-e dor sa-ti aud vocea si rasul haotic, mi-e dor sa-mi spui povesti, mi-e dor sa ma instruesti..

Mi-e dor sa-mi aduci aminte de copilarie, mi-e dor sa ma faci sa cred ca totul are sens, mi-e dor sa te vad in jurul meu..
Mi-e atat de greu fara tine..



Imi este atat de dor de tine!..(D.G.)

Pentru Tine..

Nebunia se naste din dragoste, din dorinta de a fi cu cineva, din placerea de a avea pe cineva aproape, sau chiar din pofta de a-i simti caldura buzelor la orice ora..indiferent de ora!

Pentru unii dragostea este elanul de care au nevoie sa-si spuna sentimentele, sa faca un pas, sa zica un "DA"..

Dar ce te faci cand apare indoiala, nesiguranta si lipsa de incredere in sine si in ei reciproc?
Eziti..apoi regreti!
Plangi disperat, nestiind reactia celui drag, incerci sa ascunzi dezamagirea, apoi faci orice sa gasesti o explicatie, o minciuna cat de adevarata care sa ascunda lasitatea care ascunde intentiile tale..

Si tu stii ca in tine e ceva ce urla sa faci pasul ala, si totodata ceva care parca te tine in loc..

Va ascundeti privirile, incet-incet totul devine prea penibil..

Pana cand,ajunsi acasa, realizati ca nimic nu a mers cum trebuia, ca ar fi fost altfel daca faceai asa, daca ziceai asta, daca purtai geaca aia super sexy, sau daca purtai bulgii aia trasnet, daca..!

Ador insa partea cand TU iei taurul de coarne, pui mana pe telefon si ii scrii un mesaj, iar in secunda 2 fara sa va pese, va dati intalnire la miezul noptii si..

La o distanta de doi metri, cu o atitudine genial de sexy, faci tu primul pas!

Il simti, te simte si apoi un zambet zace pe chipurile voastre de copii nebuni!
Nebunia nu este un diagnostic precis, se manifesta superb in preajma lui, te face sa-ti pierzi mintile, te face sa te pierzi in bratele lui, te face sa uiti de lacrimile care-ti strica machiajul, te face sa uiti de tot ce te raneste..
Te intorci linistita, toata plansa si fericita in camera ta citind un mesaj ce zice asa

"Noapte buna,crazy:*!"

O astfel de noapte clar iti fura mintile si somnul!..

ma imbat cu cuvinte mari..

de fapt, obisnuiam sa iau doze mari din fiecare cuvant pe care multi mi-l adresau; un cuvant era suficient sa ma imbat, sa ametesc de placere si sa ma ridic spre..nimic.

azi renunt la a mai asculta absolut orice.

ma rezum strict la ce cred esential si important..

ma rezum la stricta imbatare cu indiferenta

un drog usor care te poarta catre cea mai grea stare: nepasare.

da roade.

am inceput un proces de dezlantuire a ceva mult mai puternic si mult mai superior mie.

se simte bine.

sper sa nu mai cad in patima spuselor voastre total false..

nu-mi mai pasa.

*

Rasar

Dupa atat de mult timp simt cum pamantul se misca, cum se roteste in ciuda greutatii mele sufletesti ce atarna ca o tona legata de al meu gat..

Deja simt dulceata aerului cum imi mangaie genele si parul, deja simt norii cum ma invelesc in patura lor alba, deja simt stropii de ploaie udandu-mi buzele ca niste lacrimi de dor, deja simt soarele care imi lumineaza chipul precum o veste buna.

Am asteptat o vesnicie sa aud linistea, sa-mi vorbeasca si sa-mi povesteasca adevarata istorie a zambetului.

Stau acum pe un nor, desi nu vad nimic in jos..stau si ma gandesc:"Incredibil! Am o casa..un loc unde e soare, unde e noapte, dar nu sunt singura.."

Am asteptat o singura portita de scapare, de evadare si iata-ma!

Zburd prin nori, ma plimb printre raze, curcubeu

TRAIESC!

Georges Bizet - Carmen - Habanera

Cuvintele..

Spunem in fiecare minut pe putin 50 de cuvinte, intr-o zi povestim in milioane de cuvinte viata noastra, intr-un an scriem romane suspendate in aer,legate prin clipiri de gene in soarele orbitor,romane, pe care numai noi le vedem, si pe care le rasfoim adesea pentru a revedea macar prin paginile de nori vorbele si privirile calde ale celor dragi.
Am invatat ca trebuie sa arunc vorbele grele si urate intr-o mare adanca, de tacere, sa le arunc in abisul indiferentei, pentru a face loc cuvintelor de bine si zambetului..
Am vazut oameni..multi..
Un cuvant oricat de mic sau oricat de lung parea, acel sunet il facea sa surada!
Este minunata senzitatia aia, cand unui bolnav ii spui "Va fi bine!",pentru ca in secunda a doua iti va zambi cu fata ridata, printre perdeaua de lacrimi si durere in semn de multumire si de aprobare..
Cu totii avem nevoie de alinare, indiferent de cat de puternici ne-am dovedi a fi sau cat de mult am refuza un umar pe care sa plangem.
De-a lungul timpului pierdem persoane dragi noua, insa nu definitiv!
Mie personal imi raman clipele superbe petrecute impreuna, imi ramane amintirea momentelor in care radeam cu gura pana la urechi, imi raman visele pe care le puneam cap la cap pentru a construi un basm, imi raman lacrimile varsate si o multime de tablouri cu greu pictate impreuna cu intamplari mai hazlii mai triste.
Renunt la a mai spera la un cuvant dragut, la un alint, la un compliment din partea voastra..
Ati uitat de ceva timp ca tot ceea ce traim se scrie pe un nor..la mine este scris albastru pe alb, la voi este scris in blanc..
Tot ce-mi doresc este sa-mi ajunga viata sa pot spune zilnic cuiva anume un singur cuvant, unul singur care sa reuseasca sa aduca lumina pe chipul sau!
Atat..

Titlu

am aruncat un zar, apoi un altul.

doua zaruri pierdute in praful din intunericul sub patului meu.

nu stiu ce aratau..nu ma interesa sa aflu.

stiu deja ceea ce ma asteapta, stiu ce alegeri sa fac, stiu cand trebuie sa merg pe cont propriu stiu cand trebuie sa fiu un parazit pe langa voi..de ce sa vreau sa aflu nimic?
am aruncat o privire-n tavan.

nimic schimbat; acelasi alb, acelasi perete tot sus tot mai departe de degetele mele albe..

m-am sprijinit de aer..era asa de moale;
 pe muchia cercului din camera mea puneam poze cu mine, cu mine si cu voi, cu mine si cu ei, cu mine si cu toti.

tavanul patrat sferic.

ciudat ornamentat cu chestii si poze cu noi cand zambim, cand radem, cand ne prostim..

fac un film al nostru plin de amintiri

departe de mine si degetele mele albe si pline de tus de poze..

unde este usa?
desenez in aer un discurs.

l-am uitat deja.

am emotii ce va voi spune la vederea voastra?

am uitat; nu e nicio usa..

sunt doar eu, aici, cu voi si noi

departe de mine si degetele mele albe, pline de tus de poze si impotmolite in aer..