"-Plec...atmosfera devine din ce in ce mai sufocanta... Nu observi? mai am putin si iti pic in genunchi in propria-ti fata...ai un pic de mila..Te rog lasa-ma sa plec!

Mirosul este ingrozitor..zici ca ai murit de mii de ani, nu te mai cunosc, esti altcineva...

Uita-te in oglinda!..."

Si a plecat..a plecat lasandu-ma uitat intr-o oglinda!
Stau ma uit...si vad ca sunt eu

acea persoana pe care n-am mai vazut-o niciodata nici nu stiam cum aratam...

Asta sunt eu? Cum se poate?

prea multele pacate, prea putinele sentimente mi-erau insirate in fata ochilor precum niste raze orbitoare...

***

Dar am lasat-o sa plece...sunt singur, indurerat, rece..

mirosul ma omoara

miroase a singuratate..de asta fugea ea..

Prea greu sa observ, prea prost sa imi imaginez asta, prea dezinteresat de dragostea ei...

Cat doare cand te gandesti ca ranesti pe cineva...

Dar am lasat-o sa plece cand puteam sa o intorc din drum...

Simti mirosul asta?

Este un miros de nevoie de tine...

Miros de iubire...de asta aveam noi nevoie..

Dar am lasat-o sa plece...