Adolescenta

Cred că majoritatea tinerilor au diverse ocupaţii: colecţionează timbre dintre cele mai diverse şi mai rare, compun tot felul de poezii şi poveşti fanteziste, pictează pe peretele alăturat pupitrului lor...dar poate că şi eu fac la fel...dar ce să-i faci? Asta este adolescenţa...

Vorbind de adolescenţă...mulţi spun că adolescenţa începe încă de la pubertate...dar întrebarea e alta: s-a incercat vreodată vreo definiţie clară? Eee...dacă nu, las’c-o încerc eu! Adolescenţa este acel almanah plin de poze şi flash-uri dintr-ale vietii de liceu, sau acel caiet, în care înainte de o anumită oră în care dai test, îţi notezi ultimele copiuţe în caz că profa îţi dă ceva prea greu, sau poate fi chiar acea viaţă desenată şi reprezentată printr-o revistă de benzi desenate...

Viaţa mea de adolescent nu este una extrem de trendy sau cool...din contră, tind să cred că majoritatea timpului petrecut face parte dintr-o piesă de treatu cu păpuşi, în care păpuşarul se descotoroseşte de oricare papuşă care nu satisface un anumit criteriu al teatrului astfel,acesta încearcă să scoată de la naftalină alte vechituri pe care să le cârpească si cu care să îşi etaleze numere dintre cele mai vaste dar dintre cele mai obişnuite şi mai monotone...

Pun pariu că majoritatea fetelor se ceartă cu mamele lor pe baza hainelor...e ceva normal; cel puţin când vine vorba de aspectele vestimentare total opuse dintre copii şi părinţi. Totul face parte din acest lung metraj numit ADOLESCENŢĂ.

NU TOTUL ESTE ROZ ÎNTR-O ASTFEL DE LUME,mi se spunea de cele mai multe ori , dar nu băgam în seamă toate lucrurile ce mi-erau şoptite la ureche în mod repetat precum o placă de patefon stricată, deşi ştiam că sunt pericole la tot pasul. Toţi ceilalţi prieteni din anturajul meu fumau, eu eram oaia neagră a familiei, cum s-ar spune; toti avem momente de slăbiciune însă eu am găsit tăria să nu cedez şi să mă păstrez aşa cum mă ştiu astăzi: unică prin propria-mi încăpăţânare şi gândire. Dar nu toţi au reuşit să treacă de etapa asta de iniţiere într-ale lumii crude, unul dintre acei îngeri a căzut prea devreme pe frontul războiului dur dintre realitate şi utopie... iar acum probabil şi-a găsit pacea interioară acolo printre ceilalţi înaripaţi din Cer...

Eu sunt cea mai neobişnuită adolescenta ever...mulţi îmi scot ochii (figurat vorbind),că nu mă îmbrac în pas cu moda, că nu mă machez sau chiar că am părul prea nu ştiu cum... într-adevăr, niciodată nu am fost în ton cu viaţa cotidiană, dimpotrivă, pot chiar spune că trăiesc în vremea marilor aristrocaţi în care mai zăreai o femeie extrovertită, pusă pe ceartă pentru apărarea drepturilor femeieşti în societate. De regulă hainele îmi ajung în mână prin întâmplare, şi le port într-un fel unic, pentru că unicitatea mă deosebeşte de celelalte.

Revenind la partea de iubire în timpul adolescenţei...

Am ajuns de fapt în zona crepusculară a temei noastre...cred că povestea următoare se potriveşte cu cea a multor fete şi, de ce nu, chiar a unor băieţi care nu gşsesc încă curajul să spună adevarul unei fete, că o plac sau că o simpatizează. Se poate intampla oricui, mi s-a întâmplat chiar şi mie... este firesc să ajungi să simpatizezi o anumită persoană atunci când este singura care pare să te accepte aşa cum eşti. Dar e mai greu când află din alte surse şi nu din propria ta gură...bine eu nu am ajuns până acolo... sunt poveşti de dragoste care se pot termina prin a-şi da ignore reiproc pe messenger, sau chiar prin a se face de râs în public prin nişte “despărţiri cu alai”, cum le numesc eu...

De cele mai multe ori simţi nevoia să te confesezi cuiva, de regulă unei prietene cu care te înţelegi destul de bine. Şi începi să-i povesteşti despre cel mai tare tip din liceu pe care îl placi, iar apoi aflii că tipa s-a cuplat cu el,după ce s-a îndragostit fulger de el... cum e şi viata asta de adolescent...

Adolescenţa nu este doar viaţa în roz, este şi acea pată de nonculoare ce ne acoperă precum o pătură în fiecare zi, dar ea este probabil acea legătură a nostră cu lumea reală care funcţionează exact ca un ceas deşteptător care, observând că ne depărtăm în lumea ludică a visului ne trezeşte fără milă...

Fiecare zi la şcoală este ca un bal al Cenuşăresei în urma căruia, când ceasul bate pentru ultima oară de ieşire, uiţi câte un strop din imaginaţia ta, o picătură din visele tale după care te intorci a doua zi, nerăbdător să vezi ce prinţ a avut curajul să le îmbine şi să descopere adevărata ta faţă ascunsă în spatele măştii.

Adolescenţa nu este doar perioada în care trebuie să etalezi haine de firmă în ton cu moda franţuzească, sau genţi imense cu tot felul de strasuri sau eu mai ştiu câte şi mai căte absurdităţi care în ziua de azi sunt absolute cruciale...

Ci este sala de bal unde surorile vitrege mor de invidie când te văd la braţul celui mai frumos băiat din şcoală, când văd cât de multă importanţă dai şcolii, prefăcându-te fără să vrei într-un mic şobolan de bibliotecă sau când te văd fermecând inimile tuturor oamenilor cu care întreţii o conversaţie, transformându-te într-o Hermione a unei şcoli obişnuite...

Adolescenţa sub pătura unei iubiri... un vis al cărui final il deţine doar acel ceas care începe să ticăie tot mai repede odată cu îndepărtarea de copilărie...