Voi aborda subiectul acesta numit „ De la ştiinţă, la literatură” într-un mod mai aparte, aş zice eu mai original...
Cerând sprijinul unei doamne profesoare pentru realizarea acestui referat, cum i-aş zice eu, mi s-a sugerat raportarea la operele literare ale lui Jules Verne, care, dacă stau mai bine să mă gândesc, era un geniu, imaginându-şi toate acele călătorii cu submarine la nu ştiu cate leghe sub mări, sau cu mult ca tehnologia să erupă, el practic îşi închipuia călătorii cu tot felul de instrumente de zburat care mai de care mai complicate. Probabil că a pornit de la inventiile lui da Vinci... ulterior, cu ocazia acestui simpozion, precum orice tânăr pasionat de investigat arhive şi tot felul de surse, am căutat pe internet câteva dintre invenţiile lui Leonardo da Vinci. Mă veţi întreba cam ce legatură are această personalitate cu literatura de consum, sau cu orice alt tip de literatură existent? ... Răspunsul este foarte simplu- Leonardo da Vinci a inventat scrisul in oglindă. Nu se ştie cu exactitate motivul pentru care acesta a adoptat acest gen ciudat de scriere, insă era cu certitudine mai uşor pentru el să umple pagină după pagină cu tot felul de schiţe şi înscrieri. Este posibil ca in acest fel să îşi fi apărat ideile, invenţiile si descoperirile de adversarii săi. Se spune că el chiar a exersat scrierea cu mâna stangă, el chiar îşi perfecţionase acest stil, incât nu mai avea nevoie de nicio oglindă. Aici intervine întrebarea: pe da Vinci nu îl afecta ambidextria? Totuşi s-au tot făcut studii care atestă boli cerebrale în cazul interschimbării mâinilor... o altă enigmă in palmaresul Da Vinci.
Oricare ar fi fost motivul, însemnările italianului au dat multă durere de cap oamenilor de ştiinţă, care au incercat să le descifreze, mai ales că da Vinci folosea deseori coduri sau anagrame...
Pot spune că literatura este prezentă peste tot?
Gen in jurnalele de bord ale marilor căpitani de la bordurile marilor vapoare, în coresondenţele dintre mai marii păturii sociale şi scriitori,(vezi corespondenţele literare dintre Carmen-Sylva şi Eminescu).
Ca o mică poetesă abia la început de drum, aleg să citesc cărţi de literatură, nu după autor ci după titlu... literatura pentru mine este, să zic, un fel de refugiu. O vacanţă ieftină în Hawaii, pe care o pun în aplicare fără efort fizic(posibil efort visual)citind povestea lui “Robinson Crusoe”. Pot ajunge la Palatul Buckingham doar rezervând locuri în “Călătoriile lui Guliver”. Pot traversa Transilvania la un pahar răcoritor alături de “Dracula” lui Bram Stocker. Deci se pare că pot face multe călătorii într-un univers mai mult sau mai puţin real. Literatura, ori o simţi în sânge, clocotind cu fiecare paragraf, pagină, capitol citit, ori nu o simţi deloc... de ce? Pentru că te ia somnul citind 3-4 rânduri amărâte, d-aia, de ce? Îţi vei spune că este din cauza bairamului dat acum două săptămâni în cinstea nu stiu cui, iar tu chiar crezi chestia asta... Pot spune cu multă jenă şi cu mult regret că şi mie mi se intâmplă, in fond suntem oameni...
Noi suntem literatură, noi evoluăm, literatura evoluează, nu rămâne pe loc şi nu ignoră tinere talente, ci ea le prelucrează, le educă si le aduce în prim plan, le împinge în faţă pentru a le transforma in monştri sacri, în nişte mutanţi, care gândesc pur şi simplu LITERATURĂ!
Încă rememorez poveştile mamei mele de acum câţiva ani, când, curioasă încercam să desluşesc “misterele comunismului”, ce să mai... eram o mică Sherlock Holmes şi o “şpioancă”. Îmi spunea de tot ce se petrecea în vremea tovarăşului Ceauşescu. Totul părea năruit, dar odată cu căderea comunismului, lucrurile şi-au format un curs, care în prezent nu se mai respectă. Aţi putea spune că aberez, dar veti vedea că am evitat un subiect delicat, care chiar nu mă priveşte, vrând să ajung la partea pe care eu o numesc LITERATURĂ DE CONSUM VIZUAL-TEATRUL. Exista pe atunci (anii 80-90) o revistă, dacă nu mă inşel, numită, MAMA BOEMA la care se scriau comedii si satire de îti era mai mare dragul să le asculţi şi mai ales să le vezi interpretate de actori adevăraţi.
Acum două zile, schimbând canalele de televiziune de colo-colo, opresc pe TVR1, unde doamna Stela Popescu, nu pot spune că se lamenta de destinul revistei, ci mai mult blama noua generaţie de refugiul in televiziune şi de neimplicare indeajuns intr-o astfel de provocare, pe care o reprezintă teatrul. Să luăm ca exemple marii actori români, unii dintre ei trecuţi în nefiinţă, iar alţii încă aflaţi sub semnul vieţii. Erau aplaudaţi incontinuu la sfârşitul spectacolului. Au fost piese de teatru care s-au jucat timp de ani in şir cu casa inchisă (vezi “Preşul”-Ion Băşieşu,”Plicul“- Liviu Rebreanu). Concluzia? Cu un scenariu de mare angajament, care să promită o audienţă copleşitoare şi nu numai, poţi avea într-adevăr TEATRUL. Ce poate face literatura domne’!
Se poate observa că viaţa însăşi este plină de literatură, că fără literatură mulţi nu ar fi ajuns ceea ce sunt in momentul de faţă...nici măcar eu!
Cred că generaţiile următoare vor ignora cu vehemenţă răspândirea literaturii, indiferent de căile pe care aceasta a ajuns in atenţia noastră din cele mai vechi timpuri.
Ştiinţa cu siguranţă va persevera, se va transforma, urmărind acelaşi drum, însă întrebarea este, oare literatura va fi atât de isteaţă să persevereze în această competiţie dură, oare va exista cineva care în timp ce citeşte să îşi închipuiască o scenă,niste personaje, si un décor dezlipit din paginile de ‘net cu tot felul de wallpaper-e? Oare va simţi mireasma literaturii, va vorbi cu ea, o va înţelege?
Literatura se îndreaptă probabil spre un drum măreţ, nu al pierzaniei, nu ironic vorbind, ci la modul serios, un drum pe care un călător să se oprească contemplând-o şi luând-o acasă pentru a o creşte, pentru a îi reaminti menirea, pentru a-i face cunoştinţă cu tot ce inseamnă identitatea ei in calitate de literatură...
Oare se va întâmpla?
Speranţa unei minuni stă într-o singură filă de carte, nu într-un capitol şi nici într-un amalgam de cărţi.
Voi termina la fel, tot în aceeaşi notă originală...
Sper ca aberaţiile de mai sus să ajungă la urechile cui trebuie şi sper ca geniile (nu talente) tinere sa pună piciorul în prag în ceea ce priveşte scrierea de literatură, fie ea dramă, fie ea poveşti de adormit copii, fie ea literatură ştiinţifică şi să scrie pentru ca nu pierd nimic. Practic timpul se opreşte în loc pentru genii, în timp ce pentru ceilalţi...
Cerând sprijinul unei doamne profesoare pentru realizarea acestui referat, cum i-aş zice eu, mi s-a sugerat raportarea la operele literare ale lui Jules Verne, care, dacă stau mai bine să mă gândesc, era un geniu, imaginându-şi toate acele călătorii cu submarine la nu ştiu cate leghe sub mări, sau cu mult ca tehnologia să erupă, el practic îşi închipuia călătorii cu tot felul de instrumente de zburat care mai de care mai complicate. Probabil că a pornit de la inventiile lui da Vinci... ulterior, cu ocazia acestui simpozion, precum orice tânăr pasionat de investigat arhive şi tot felul de surse, am căutat pe internet câteva dintre invenţiile lui Leonardo da Vinci. Mă veţi întreba cam ce legatură are această personalitate cu literatura de consum, sau cu orice alt tip de literatură existent? ... Răspunsul este foarte simplu- Leonardo da Vinci a inventat scrisul in oglindă. Nu se ştie cu exactitate motivul pentru care acesta a adoptat acest gen ciudat de scriere, insă era cu certitudine mai uşor pentru el să umple pagină după pagină cu tot felul de schiţe şi înscrieri. Este posibil ca in acest fel să îşi fi apărat ideile, invenţiile si descoperirile de adversarii săi. Se spune că el chiar a exersat scrierea cu mâna stangă, el chiar îşi perfecţionase acest stil, incât nu mai avea nevoie de nicio oglindă. Aici intervine întrebarea: pe da Vinci nu îl afecta ambidextria? Totuşi s-au tot făcut studii care atestă boli cerebrale în cazul interschimbării mâinilor... o altă enigmă in palmaresul Da Vinci.
Oricare ar fi fost motivul, însemnările italianului au dat multă durere de cap oamenilor de ştiinţă, care au incercat să le descifreze, mai ales că da Vinci folosea deseori coduri sau anagrame...
Pot spune că literatura este prezentă peste tot?
Gen in jurnalele de bord ale marilor căpitani de la bordurile marilor vapoare, în coresondenţele dintre mai marii păturii sociale şi scriitori,(vezi corespondenţele literare dintre Carmen-Sylva şi Eminescu).
Ca o mică poetesă abia la început de drum, aleg să citesc cărţi de literatură, nu după autor ci după titlu... literatura pentru mine este, să zic, un fel de refugiu. O vacanţă ieftină în Hawaii, pe care o pun în aplicare fără efort fizic(posibil efort visual)citind povestea lui “Robinson Crusoe”. Pot ajunge la Palatul Buckingham doar rezervând locuri în “Călătoriile lui Guliver”. Pot traversa Transilvania la un pahar răcoritor alături de “Dracula” lui Bram Stocker. Deci se pare că pot face multe călătorii într-un univers mai mult sau mai puţin real. Literatura, ori o simţi în sânge, clocotind cu fiecare paragraf, pagină, capitol citit, ori nu o simţi deloc... de ce? Pentru că te ia somnul citind 3-4 rânduri amărâte, d-aia, de ce? Îţi vei spune că este din cauza bairamului dat acum două săptămâni în cinstea nu stiu cui, iar tu chiar crezi chestia asta... Pot spune cu multă jenă şi cu mult regret că şi mie mi se intâmplă, in fond suntem oameni...
Noi suntem literatură, noi evoluăm, literatura evoluează, nu rămâne pe loc şi nu ignoră tinere talente, ci ea le prelucrează, le educă si le aduce în prim plan, le împinge în faţă pentru a le transforma in monştri sacri, în nişte mutanţi, care gândesc pur şi simplu LITERATURĂ!
Încă rememorez poveştile mamei mele de acum câţiva ani, când, curioasă încercam să desluşesc “misterele comunismului”, ce să mai... eram o mică Sherlock Holmes şi o “şpioancă”. Îmi spunea de tot ce se petrecea în vremea tovarăşului Ceauşescu. Totul părea năruit, dar odată cu căderea comunismului, lucrurile şi-au format un curs, care în prezent nu se mai respectă. Aţi putea spune că aberez, dar veti vedea că am evitat un subiect delicat, care chiar nu mă priveşte, vrând să ajung la partea pe care eu o numesc LITERATURĂ DE CONSUM VIZUAL-TEATRUL. Exista pe atunci (anii 80-90) o revistă, dacă nu mă inşel, numită, MAMA BOEMA la care se scriau comedii si satire de îti era mai mare dragul să le asculţi şi mai ales să le vezi interpretate de actori adevăraţi.
Acum două zile, schimbând canalele de televiziune de colo-colo, opresc pe TVR1, unde doamna Stela Popescu, nu pot spune că se lamenta de destinul revistei, ci mai mult blama noua generaţie de refugiul in televiziune şi de neimplicare indeajuns intr-o astfel de provocare, pe care o reprezintă teatrul. Să luăm ca exemple marii actori români, unii dintre ei trecuţi în nefiinţă, iar alţii încă aflaţi sub semnul vieţii. Erau aplaudaţi incontinuu la sfârşitul spectacolului. Au fost piese de teatru care s-au jucat timp de ani in şir cu casa inchisă (vezi “Preşul”-Ion Băşieşu,”Plicul“- Liviu Rebreanu). Concluzia? Cu un scenariu de mare angajament, care să promită o audienţă copleşitoare şi nu numai, poţi avea într-adevăr TEATRUL. Ce poate face literatura domne’!
Se poate observa că viaţa însăşi este plină de literatură, că fără literatură mulţi nu ar fi ajuns ceea ce sunt in momentul de faţă...nici măcar eu!
Cred că generaţiile următoare vor ignora cu vehemenţă răspândirea literaturii, indiferent de căile pe care aceasta a ajuns in atenţia noastră din cele mai vechi timpuri.
Ştiinţa cu siguranţă va persevera, se va transforma, urmărind acelaşi drum, însă întrebarea este, oare literatura va fi atât de isteaţă să persevereze în această competiţie dură, oare va exista cineva care în timp ce citeşte să îşi închipuiască o scenă,niste personaje, si un décor dezlipit din paginile de ‘net cu tot felul de wallpaper-e? Oare va simţi mireasma literaturii, va vorbi cu ea, o va înţelege?
Literatura se îndreaptă probabil spre un drum măreţ, nu al pierzaniei, nu ironic vorbind, ci la modul serios, un drum pe care un călător să se oprească contemplând-o şi luând-o acasă pentru a o creşte, pentru a îi reaminti menirea, pentru a-i face cunoştinţă cu tot ce inseamnă identitatea ei in calitate de literatură...
Oare se va întâmpla?
Speranţa unei minuni stă într-o singură filă de carte, nu într-un capitol şi nici într-un amalgam de cărţi.
Voi termina la fel, tot în aceeaşi notă originală...
Sper ca aberaţiile de mai sus să ajungă la urechile cui trebuie şi sper ca geniile (nu talente) tinere sa pună piciorul în prag în ceea ce priveşte scrierea de literatură, fie ea dramă, fie ea poveşti de adormit copii, fie ea literatură ştiinţifică şi să scrie pentru ca nu pierd nimic. Practic timpul se opreşte în loc pentru genii, în timp ce pentru ceilalţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu