Într-adevăr, trăim într-o lume din ce în ce mai privată de adevăratele valori care să pună în mişcare o civilizaţie. Mi se întâmplă adesea să stau şi să privesc cum ţara noastră şi nu numai, se teleportează într-o Epocă a Pietrei Neşlefuite, în care Piatra Filosofală încă nu s-a născut, iar noi nu trăim decât pentru bani şi afaceri...
Care sunt valorile după care mă ghidez eu în viaţă?
Până în momentul de faţă m-am orientat în viaţă după un set mai amplu de aspecte comportamentale, într-un fel impuse, într-un fel dobândite pe parcurs: corectitudinea, respectul, ambiţia, competenţa, bunul simţ şi multe altele, ce sunt prea modeste să se facă auzite sau să devină faimoase.
Câte mondenităţi “modeste” nu apar ca ciupercile după ploaie, care cică sunt “adevăratele valori” ale societăţii în care trăim? Câte piţipoance să ne mai oripileze prin apariţia lor la televizor?
Mai nou, valorile sunt înlocuite cu nonvalori în stare de putrefacţie, care nu trăiesc decât pentru faimă şi pentru un mediu de viaţă cât mai plin de SPA-uri şi întâlniri mondene pe Dorobanţi... Oare acesta să fie doar începutul generaţiilor următoare? Oare păpuşile vor fi înlocuite cu ruj şi farduri încă din faşă, sau vom îndura un asediu de prostie şi imoralitate oriunde vom privi? Om trăi şi om vedea...
Care sunt valorile după care aş vrea să se ghideze şi alţii din jurul meu?
E mai greu, ţinând cont de faptul că în ziua de azi nu mai poţi impune cuiva să gândească într-un anume fel. Valorile nu pot fi injectate în atitudinile, aptitudinile, sau în capacităţile intelectuale pe care le ţine sub cheie o persoană, ci ele se dobândesc în drum spre adevărul vieţii. Deci nu aş putea hotărî în locul altcuiva, ar fi ca şi cum aş intra prin efracţie într-o locuinţă străină...
Însă cred că valorile cele mai importante ce trebuie să le urmăm în viaţă şi pe care le-aş recomanda şi celorlalţi ar fi CORECTITUDINEA, RĂBDAREA şi AMBIŢIA. Uite că aşa respect şi cerinţa de a realiza un top 3 al valorilor pe care mi le însuşesc.
De ce corectitudine? Pentru că şi eu ştiu cum este să furi altuia ideile şi să te dai mare cu munca altuia! Poate părea ciudat şi nefiresc, dar pot spune că aşa a fost posibilă transformarea mea dintr-un mic hoţ într-o persoană nu tocilară, ci deşteaptă. Apoi am simţit cum este să ai parte de laude pe propria muncă şi pe propria minte. Sunt tot felul de oameni, pe care nu îi vezi acum, cât sunt de parşivi şi cu câtă lejeritate îşi laudă o muncă străină de puterile lor... Aşa că în viaţă, e bine să faci măcar o singură greşală din care să înveţi pentru toată viaţa.
Răbdare? Da, cu răbdarea deschizi mările, oceanele, le treci fără griji, dar trebuie să ştii să o îngrijeşti. Am colegi foarte talentaţi la pictură, însă dacă îi pui să-ţi picteze ceva, nu au pic de răbdare. De ce? De lene sau din simplul motiv că la ei răbdarea este mai puţin dezvoltată. Fără răbdare, o adevărată valoare artistică nu se naşte niciodată. Această mică trăsătură a fost atât de necesară în arta clasică, contemporană şi nu numai. Dacă priveşti Turnul Eiffel te închini de câtă răbdare a avut Eiffel în construirea gigantului şi multe alte capodopere... care chiar au pus răbdarea unora la încercare.
AMBIŢIA este mama valorilor. Ea te face să simţi prin sânge dorinţa de competiţie şi să vezi adevărata faţă a combatanţilor. Participând la tot felul de concursuri şcolare am văzut mulţi elevi cu adevărat determinaţi să ia cel puţin o menţiune, asta da ambiţie... Dar uneori ambiţia şi accederea spre mai mult te pot individualiza şi pot da naştere unor competiţii acerbe care să degenereze în invidii şi ură.
Finisarea valorilor se face în timp, cu răbdare şi putere de fier, însă cu ajutorul unui Gandalf mai înţelept, unui Dumbledore mai sur şi a unor vrăji mult mai puternice, sunt deja la jumătatea drumului de a deveni un om valoros cu valori valoroase. De la o anumită vârstă aceşti vrăjitori vor dispărea, iar noi vom fi nevoiţi să le luăm locul şi să creăm, să dăm lumii valori care să reprezinte ginta românească.
Până la acea vârstă, însă, este important să pui valorile pe primul loc, până când acestea vor hotărî că mai sunt copii care au nevoie de ele să-i îndrume pe un traseu anevoios. După, rămâne la alegerea ta cam pe ce loc le distribui.
Bunul simţ, cinstea, corectitudinea, empatia, grija pentru natură nu sunt handicapuri, aaa, că sunt ele văzute de ignoranţi ca handicapuri asta e altă treabă... Dar eu sunt de părere că acestea sunt dovada vie că valorile există, trăiesc prin noi, respiră aerul nostru şi îl filtrează şi mănâncă nonvalorile ce ne înconjoară. Bunul simţ, corectitudinea sunt poliţiştii cerebro-comunitari, cinstea şi grija pentru natură sunt inamicii publici ai escrocilor şi a mondenităţilor, iar empatia te fereşte de păpuşile “Malibu Barbie” botoxate şi siliconate, ajutându-te să te pui în locul unui copac, în locul unui cerşetor sau chiar în locul pavajului pe care îl călcăm zilnic...
Se schimbă valorile de la o generaţie la alta ? Ce ar trebui făcut pentru ca să se schimbe în sensul în care vrei eu?
Dacă se schimbă?
Se transformă până la zero absolut, până nu mai rămâne nimic din valorile iniţiatoare care te făceau altfel... generaţiile viitoare vor ignora tot ce se va întâmpla în jurul lor, se vor refugia în lumea IT-istă, lume lipsită de valori morale... Poate doar un miracol va mai ţine în viaţă moralitatea şi vecinii săi.
Dar cine credeţi că mi-ar acorda un pic de atenţie în încercarea de a face o schimbare? Vă spun eu:NIMENI! Şi sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată la ce aş putea face eu, un om atât de mic, pentru o societate atât de mare şi de ignorantă.
Ce aş putea face eu?
Care sunt valorile după care mă ghidez eu în viaţă?
Până în momentul de faţă m-am orientat în viaţă după un set mai amplu de aspecte comportamentale, într-un fel impuse, într-un fel dobândite pe parcurs: corectitudinea, respectul, ambiţia, competenţa, bunul simţ şi multe altele, ce sunt prea modeste să se facă auzite sau să devină faimoase.
Câte mondenităţi “modeste” nu apar ca ciupercile după ploaie, care cică sunt “adevăratele valori” ale societăţii în care trăim? Câte piţipoance să ne mai oripileze prin apariţia lor la televizor?
Mai nou, valorile sunt înlocuite cu nonvalori în stare de putrefacţie, care nu trăiesc decât pentru faimă şi pentru un mediu de viaţă cât mai plin de SPA-uri şi întâlniri mondene pe Dorobanţi... Oare acesta să fie doar începutul generaţiilor următoare? Oare păpuşile vor fi înlocuite cu ruj şi farduri încă din faşă, sau vom îndura un asediu de prostie şi imoralitate oriunde vom privi? Om trăi şi om vedea...
Care sunt valorile după care aş vrea să se ghideze şi alţii din jurul meu?
E mai greu, ţinând cont de faptul că în ziua de azi nu mai poţi impune cuiva să gândească într-un anume fel. Valorile nu pot fi injectate în atitudinile, aptitudinile, sau în capacităţile intelectuale pe care le ţine sub cheie o persoană, ci ele se dobândesc în drum spre adevărul vieţii. Deci nu aş putea hotărî în locul altcuiva, ar fi ca şi cum aş intra prin efracţie într-o locuinţă străină...
Însă cred că valorile cele mai importante ce trebuie să le urmăm în viaţă şi pe care le-aş recomanda şi celorlalţi ar fi CORECTITUDINEA, RĂBDAREA şi AMBIŢIA. Uite că aşa respect şi cerinţa de a realiza un top 3 al valorilor pe care mi le însuşesc.
De ce corectitudine? Pentru că şi eu ştiu cum este să furi altuia ideile şi să te dai mare cu munca altuia! Poate părea ciudat şi nefiresc, dar pot spune că aşa a fost posibilă transformarea mea dintr-un mic hoţ într-o persoană nu tocilară, ci deşteaptă. Apoi am simţit cum este să ai parte de laude pe propria muncă şi pe propria minte. Sunt tot felul de oameni, pe care nu îi vezi acum, cât sunt de parşivi şi cu câtă lejeritate îşi laudă o muncă străină de puterile lor... Aşa că în viaţă, e bine să faci măcar o singură greşală din care să înveţi pentru toată viaţa.
Răbdare? Da, cu răbdarea deschizi mările, oceanele, le treci fără griji, dar trebuie să ştii să o îngrijeşti. Am colegi foarte talentaţi la pictură, însă dacă îi pui să-ţi picteze ceva, nu au pic de răbdare. De ce? De lene sau din simplul motiv că la ei răbdarea este mai puţin dezvoltată. Fără răbdare, o adevărată valoare artistică nu se naşte niciodată. Această mică trăsătură a fost atât de necesară în arta clasică, contemporană şi nu numai. Dacă priveşti Turnul Eiffel te închini de câtă răbdare a avut Eiffel în construirea gigantului şi multe alte capodopere... care chiar au pus răbdarea unora la încercare.
AMBIŢIA este mama valorilor. Ea te face să simţi prin sânge dorinţa de competiţie şi să vezi adevărata faţă a combatanţilor. Participând la tot felul de concursuri şcolare am văzut mulţi elevi cu adevărat determinaţi să ia cel puţin o menţiune, asta da ambiţie... Dar uneori ambiţia şi accederea spre mai mult te pot individualiza şi pot da naştere unor competiţii acerbe care să degenereze în invidii şi ură.
Finisarea valorilor se face în timp, cu răbdare şi putere de fier, însă cu ajutorul unui Gandalf mai înţelept, unui Dumbledore mai sur şi a unor vrăji mult mai puternice, sunt deja la jumătatea drumului de a deveni un om valoros cu valori valoroase. De la o anumită vârstă aceşti vrăjitori vor dispărea, iar noi vom fi nevoiţi să le luăm locul şi să creăm, să dăm lumii valori care să reprezinte ginta românească.
Până la acea vârstă, însă, este important să pui valorile pe primul loc, până când acestea vor hotărî că mai sunt copii care au nevoie de ele să-i îndrume pe un traseu anevoios. După, rămâne la alegerea ta cam pe ce loc le distribui.
Bunul simţ, cinstea, corectitudinea, empatia, grija pentru natură nu sunt handicapuri, aaa, că sunt ele văzute de ignoranţi ca handicapuri asta e altă treabă... Dar eu sunt de părere că acestea sunt dovada vie că valorile există, trăiesc prin noi, respiră aerul nostru şi îl filtrează şi mănâncă nonvalorile ce ne înconjoară. Bunul simţ, corectitudinea sunt poliţiştii cerebro-comunitari, cinstea şi grija pentru natură sunt inamicii publici ai escrocilor şi a mondenităţilor, iar empatia te fereşte de păpuşile “Malibu Barbie” botoxate şi siliconate, ajutându-te să te pui în locul unui copac, în locul unui cerşetor sau chiar în locul pavajului pe care îl călcăm zilnic...
Se schimbă valorile de la o generaţie la alta ? Ce ar trebui făcut pentru ca să se schimbe în sensul în care vrei eu?
Dacă se schimbă?
Se transformă până la zero absolut, până nu mai rămâne nimic din valorile iniţiatoare care te făceau altfel... generaţiile viitoare vor ignora tot ce se va întâmpla în jurul lor, se vor refugia în lumea IT-istă, lume lipsită de valori morale... Poate doar un miracol va mai ţine în viaţă moralitatea şi vecinii săi.
Dar cine credeţi că mi-ar acorda un pic de atenţie în încercarea de a face o schimbare? Vă spun eu:NIMENI! Şi sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată la ce aş putea face eu, un om atât de mic, pentru o societate atât de mare şi de ignorantă.
Ce aş putea face eu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu