Fără titlu…
Ciudăţeniile se nasc cu probleme comportamentale, cresc având probleme comportamentale, au o adolescenţă plină de probleme comportamentale, însă eu tind să cred că aceste ciudăţenii vor îmbătrânii ca nişte genii..
Este hilar când stai să asculţi prostiile debitate de acele persoane care cică sunt deştepte, care cică au o minte briliantă, care cică au construit absolut tot ce au azi pe propria spinare… Tind să cred că raţiunea umană îşi înrădăcinează sinapsele adânc…puţini putând să ajungă la adevăratul spirit şi adevărata mentalitate…
Se râde zilnic de genialitate… de fapt se ia în derâdere tot ce ţine de genii: „geniile gândesc la fel!”
Dar de unde ştii? Poate că mentalităţile erau identice, dar poate că ziceau la fel, făceau altfel, poate că nici nu îşi mărturiseau frământările profesionale… Doar geniile erau genii şi găseau rezolvările cu orice mijloace…
Ţi-aminteşti cum părinţii, bunicii, cunoştinţele, mai rar fraţii sau surorile, îţi spuneau că eşti un mic geniu? Parcă vibrai…deşi erai conştient că nu făcusei mare brânză şi că pur şi simplu te laudă şi pentru faptul că eşti doar un copil.
Ce? Vrei să spui că ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată asta?
Înseamnă că, ori părinţii tăi nu ţi-au văzut potenţialul, ori genialitatea ta s-a dezvoltat târziu…
Pare aberant, ciudat…dar omul este o fire raţională capabilă de a dezvota o chestie, o materie mult căutată si invidiată prin care să pună bazele unei noi lumi, unei noi activităţi mondiale…
De multe ori, deşi eşti convins că totul este făcut pentru un anumit motiv, scop, genialitatea poate juca feste… reapar acele tulburări de comportament, ciudate de altfel.
Te enervezi subit, renunţi la postura de victima, devii chiar una cu asasinul, ucizi tot ce ai creat până în momentul de faţă, uiţi cine eşti, laşi furia să te doboare, urci munţii apoi îi cobori până în iad, uitând adevărata faţă angelică a liniştii interioare…
*
uneori simt cum totul sună altfel…parcă nici nu m-aş afla în locul acesta.. parcă m-aş prăbuşi într-o prăpastie adâncă de mii de ani, unde totul se rezumă la ură-nervi, ură-fugă de adevăr, ură-ţipete şi totul negru…
mă scufund încet…totul e în ceaţă când absolut totul pare ieşit de sub control, atunci când nimic nu-ţi mai permite să vezi totul din alt unghi…
*
- Auzi?
- Ce?
- Auzi ce aud şi eu? Acea mirifică simfonie ce îmi îmbată urechile şi mi le astupă fără nici un efort major?...
- Tu te auzi? Vorbeşti în dodii…
- Ascultă acordul acesta de pian… îmi urcă sufletul în tavan…mi-l coboară apoi îndărăt cu toate că mai vreau aşa un zbor splendid..
- Taci!! Vorbeşti prostii, aberezi…cum poţi minţii în halul acesta? Nu aud absolut nimic…eşti nebună femeie…
Tac… tu nu vezi!? Urluuu… de ce nu auzi şi tu? Cum te poţi îndoi într-atâta de mine?
Vorbele sunt fără prisos aici… plec departe şi las în urmă tot…plec cu muzica…te las în urmă umbră neagră neconturată de trecut sumbru neşters!
Nu meriţi o lacrimă vărsată…nici măcar sângele ce prin vene îţi poartă nimicul…
Ura fără titlu…
Ciudăţeniile se nasc cu probleme comportamentale, cresc având probleme comportamentale, au o adolescenţă plină de probleme comportamentale, însă eu tind să cred că aceste ciudăţenii vor îmbătrânii ca nişte genii..
Este hilar când stai să asculţi prostiile debitate de acele persoane care cică sunt deştepte, care cică au o minte briliantă, care cică au construit absolut tot ce au azi pe propria spinare… Tind să cred că raţiunea umană îşi înrădăcinează sinapsele adânc…puţini putând să ajungă la adevăratul spirit şi adevărata mentalitate…
Se râde zilnic de genialitate… de fapt se ia în derâdere tot ce ţine de genii: „geniile gândesc la fel!”
Dar de unde ştii? Poate că mentalităţile erau identice, dar poate că ziceau la fel, făceau altfel, poate că nici nu îşi mărturiseau frământările profesionale… Doar geniile erau genii şi găseau rezolvările cu orice mijloace…
Ţi-aminteşti cum părinţii, bunicii, cunoştinţele, mai rar fraţii sau surorile, îţi spuneau că eşti un mic geniu? Parcă vibrai…deşi erai conştient că nu făcusei mare brânză şi că pur şi simplu te laudă şi pentru faptul că eşti doar un copil.
Ce? Vrei să spui că ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată asta?
Înseamnă că, ori părinţii tăi nu ţi-au văzut potenţialul, ori genialitatea ta s-a dezvoltat târziu…
Pare aberant, ciudat…dar omul este o fire raţională capabilă de a dezvota o chestie, o materie mult căutată si invidiată prin care să pună bazele unei noi lumi, unei noi activităţi mondiale…
De multe ori, deşi eşti convins că totul este făcut pentru un anumit motiv, scop, genialitatea poate juca feste… reapar acele tulburări de comportament, ciudate de altfel.
Te enervezi subit, renunţi la postura de victima, devii chiar una cu asasinul, ucizi tot ce ai creat până în momentul de faţă, uiţi cine eşti, laşi furia să te doboare, urci munţii apoi îi cobori până în iad, uitând adevărata faţă angelică a liniştii interioare…
*
uneori simt cum totul sună altfel…parcă nici nu m-aş afla în locul acesta.. parcă m-aş prăbuşi într-o prăpastie adâncă de mii de ani, unde totul se rezumă la ură-nervi, ură-fugă de adevăr, ură-ţipete şi totul negru…
mă scufund încet…totul e în ceaţă când absolut totul pare ieşit de sub control, atunci când nimic nu-ţi mai permite să vezi totul din alt unghi…
*
- Auzi?
- Ce?
- Auzi ce aud şi eu? Acea mirifică simfonie ce îmi îmbată urechile şi mi le astupă fără nici un efort major?...
- Tu te auzi? Vorbeşti în dodii…
- Ascultă acordul acesta de pian… îmi urcă sufletul în tavan…mi-l coboară apoi îndărăt cu toate că mai vreau aşa un zbor splendid..
- Taci!! Vorbeşti prostii, aberezi…cum poţi minţii în halul acesta? Nu aud absolut nimic…eşti nebună femeie…
Tac… tu nu vezi!? Urluuu… de ce nu auzi şi tu? Cum te poţi îndoi într-atâta de mine?
Vorbele sunt fără prisos aici… plec departe şi las în urmă tot…plec cu muzica…te las în urmă umbră neagră neconturată de trecut sumbru neşters!
Nu meriţi o lacrimă vărsată…nici măcar sângele ce prin vene îţi poartă nimicul…
Ura fără titlu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu