O zi...

Cate minciuni ni se spun atunci cand cineva drag noua pleaca departe?
Infinite... Dar cu ce scop? Sa ne faca sa credem ce? Ca el/ea este plecata intr-o lunga calatorie de afaceri, ca va reveni in tara in curand si ca totul va fi ca la inceput... Ce tradare a realitatii lipsita de scrupule...

Nu-si dau seama ca e prea tarziu sa faci o asemenea afirmatie?! Ca deja el/ea niciodata nu va veni inapoi?!

Trist...

"Poate intr-o zi vom fi din nou impreuna!"

Acea "o zi" nu poate veni asa repede... niciodata nu vom cauta acea cale de a ne revedea oamenii dragi..niciodata!

Pentru ca ii uitam cu fiecare secunda, minut, ora sau an care trece... ei insa nu ne uita acolo sus!
Sunt zile in care sentinta la moarte pare mai usoara, mai dulce, mai infima, iar sufletul pare ca atinge o culme nevazuta si neatinsa de nimeni altcineva vreodata.

Moartea e ca o minciuna menita sa te sufoce permanent, intre realitatea potrivnica tie... Incercarea de a te apropia de necunoscut e cu mult mai lugubra cu cat simti detasarea spirituala...devii una cu o alta viata...

Intr-o singura zi...

**

Ai vazut ce repede sa amana lucrurile, intalnirile, sau orice tine de o reuniune la care chiar nu ai chef sa ajungi?

Pe mine una ma deranjaza sa tot aud

"O lasam pe maine, azi chiar nu pot veni, s-a intrezarit ceva...Si pnm nu pot ajunge!"

" Hai ca nu pot acum, las-o pe alta data...!"

Si stai asa si te gandesti de ce nu ziua de maine nu e azi?

La fel cum azi nu e maine?

De ce sa nu schimbi sensul zilelor, de ce sa nu faci altfel

de ce sa nu fie azi maine

cum maine poate fi azi?...